Ce poti face pentru a preveni si a stopa caderea parului?
In afara de predispozitia genetica, mai exista si alti factori care contribuie la caderea parului, printre care infectiile, medicamentele administrate in exces, produse de igiena personala prea incarcate de chimicale grele si chiar stresul foarte mare.1. Consuma mai mult peste
Pestele nu este doar plin de proteine si minerale, ci este si o sursa excelenta de vitamina D si acizi grasi omega 3. Ambii nutrienti sunt folositi in chimioterapie, pe pacientii care isi pierd parul in mod dramatic. Desi nu a existat un studiu care sa probeze acest lucru si pe oameni sanatosi, merita sa incluzi mai mult peste in dieta.
2. Carenta de fier determina caderea parului
Deficitul de fier este cel mai des intalnit la femei, din cauza menstruatiei abundente, si reprezinta una dintre cauzele principale de cadere a parului. Pierderea firelor poate fi atat de lenta incat nu iti dai seama ca te confrunti cu o problema, pana intr-o zi, cand te vei privi mai atent in oglinda si te vei speria.
Mai ales daca esti vegetarian, esti mai predispus la anemii, caci este greu sa-ti procuri fier fara carne rosie sau oua.
3. Complexul de vitamina B - esential pentru sanatatea parului
Vitaminele B, precum biotina, sunt adesea prescrise in tratamentele date de medici pentru regenerarea parului. Fa-ti o serie de analize si daca medicul observa un deficit de vitamina B, iti va da niste suplimente adecvate.
4. Stresul este una dintre cauzele principale ale caderii parului
La orice moment, in jur de 85% din firele de par cresc, in timp ce 15% stagneaza, aflandu-se in stadiile finale ale vietii lor. In mod uimitor, anumite lucruri te pot soca in asemenea maniera incat 30-40% din par incepe sa moara, astfel incat efectul este foarte vizibil.
La trei luni dupa eveniment, observi ca incepi sa chelesti si te intrebi care ar putea fi cauza, de cele mai multe ori fara sa-ti poti da seama.
5. Citeste prospectele medicamentelor
Dupa cum ni s-a tot aratat prin filme, chimioterapia conduce la caderea parului, insa ceea ce multe persoane nu stiu este ca si o multime de alte pastile pot provoca acest efect secundar al caderii parului. Cele mai multe medicamente pentru subtierea sangelui, cele pentru artrita sau pentru probleme de natura psihiatrica au acelasi efect negativ al caderii parului.
Desi daca ajungi sa administrezi asemenea medicamente probabil ca nu ai de ales, macar sa stii care este cauza caderii parului. Citeste cu atentie prospectul si verifica eventualele probleme care pot aparea.
6. Mentine igiena personala
Desi nu este o cauza directa, o igiena personala proasta te poate face sa ai mai putin par, din cauza ca pielea capului este afectata si nu mai mentine firele de par.
Folosind frecvent sampon vei evita aparitia ciupercior si a depunerilor de bacterii. Fii atent, totusi, caci prea multe produse pot usca scalpul.
7. Mergi la medic
Daca observi ca ai asemenea probleme, nu incerca sa le rezolvi tu, pe diferite cai auzite de la cunoscuti, ci mergi la medic pentru a stabili exact cauza raririi parului. Cu cat tratezi afectiunea mai din timp, cu atat vei avea mai multe sanse de a o remedia.
8. Exerseaza in mod regulat
Dintre toate sfaturile pentru mentinerea unui par sanatos, acela al unei vieti cu exercitii fizice regulate este cel mai bun, probabil recomandarea care se face indiferent de afectiunea de care ai suferi - leacul pentru orice. Acestea elimina stresul si ajuta pielea sa indeparteze impuritatile si bacteriile, prin transpiratie.